„Buna guvernare, transparența și combaterea corupției sunt importante pentru ca România să-și atingă potențialul strategic, economic și uman”
Secretarul General Adjunct al NATO, dl. Mircea Geoană, consideră că „buna guvernare, transparența și combaterea corupției sunt importante pentru a ne asigura că adevăratul potențial, strategic, economic și uman al României este eliberat.”
Înaltul oficial a adresat un mesaj în deschiderea dezbaterii intitulate „Europa în ascensiune – un nou centru de greutate: O nouă perspectivă asupra Europei de sud-est, centrale și de est”, organizate de Institutul Aspen România, în perioada 25-26 mai, la București, sub egida „Bucharest Forum – Un nou program european de arhitectură”
Dl. Mircea Geoană a subliniat că „centrul de greutate al Europei se mută spre est și există o șansă reală ca Europa Centrală, Europa de Sud-Est și, desigur, Europa de Est, să devină mult mai robuste din punct de vedere politic, economic și tehnologic”.
„Trebuie să spun, de asemenea, un lucru important, de care nu ar trebui să ne ferim. Buna guvernanță contează. Transparența contează. Lupta împotriva corupției contează. Uneori, când vorbim despre aceste noi centre de greutate, avem tendința de a uita că, pentru a ajunge cu adevărat în liga mare, trebuie să ne asigurăm că avem și instituțiile politice, economice și de stat de drept, precum și mecanismele de control și echilibru, astfel încât adevăratul potențial, strategic, economic și uman să fie eliberat”, a punctat Secretarul General Adjunct al NATO.
„Nu există nicio posibilitate ca o regiune să se dezvolte, iar celelalte, nu. Cred că acesta este momentul ca fosta Europă comunistă, noii veniți în NATO și UE, să ajungă la maturitate deplină, la un nivel deplin de influență, la un nivel deplin de dezvoltare și, de asemenea, la un nivel deplin de stimă de sine, de respect și de potrivire a valorii strategice, pe care o avem cu toții în această regiune, cu puterea economică și politică”, a mai pecizat dl. Mircea Geoană.
.
Pentru mai multe informații accesați Twitter, Facebook, Youtube și LinkedIn.