Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, va lansa sâmbătă, 9 decembrie 2023, la Timișoara, volumul „Bătălia pentru viitorul României. Gândurile unui român la vârful NATO”.

Evenimentul, organizat de Asociația Proiectul România 2030 și Editura Litera, va avea loc, începând cu ora 17.15, la Librăria Cărturești (Iulius Mall, Etaj 1), Str. Aristide Demetriade nr. 1, Timișoara.

Cu acest prilej, Mircea Geoană va participa la o conversație publică moderată de Simona Neumann, Fellow Aspen Institute Romania și fost Director Executiv al Asociației Timișoara 2023- Capitală Europeană a Culturii, iar la final va susține o sesiune de autografe.

„Paginile acestei cărți sunt rodul unui parcurs de viață care, îndrăznesc să cred, mia permis să înțeleg atât politica internațională, cât și pe cea românească din perspective relevante, nu doar pentru mine, ci și pentru toți compatrioții mei. Ele reprezintă sinteza reflecțiilor unui lider politic provenit dintro țară în care politica și politicienii reușesc tot mai puțin să le câștige încrederea și respectul cetățenilor. Sunt, în ultimă instanță, viziunea mea asupra unui nou contract social, menit să reconfigureze temeiurile vieții noastre publice.”

Mircea Geoană, Secretar General Adjunct al NATO

„O analiză politică a vremurilor noastre realizată cu măiestrie. Ca un om de stat experimentat și ca lider politic interesat de destinul și de bunăstarea țării sale, Mircea prezintă o viziune cutezătoare care ar inspira viitorul oricărui stat modern inovativ.”

Jens Stoltenberg, Secretar General al NATO

„O lectură despre reziliență, progres și un optimism conectat la realitate din care orice român se poate încărca cu speranță și determinare. Cartea este un adevărat ghid pentru viitor, dar și o lecție despre cum să ne apreciem mai mult pe noi înșine, așa încât să primim aprecierea pe care o merităm oriunde în lume”.

Nadia Comăneci 

„Comunitatea globală se află într-un moment critic, cu tabere distincte de națiuni, conduse de cei care promovează un viitor comun de pace și prosperitate, înfruntând acele forțe care încearcă să răstoarne sistemul nostru global de reguli și cooperare. Aștept cu nerăbdare să citesc contribuția ta la această bătălie de idei.”

Isaac Herzog, Președinte al Statului Israel

(extras din corespondența cu autorul)

„Prețuiesc fiecare întâlnire cu domnul Mircea Geoană. Pentru că e un om care înțelege nu doar lumea, dar și oamenii, și reuseste, de fiecare dată, să îmi explice că un viitor al lumii nu înseamnă nimic fără un viitor al oamenilor.”

Mihai Morar, jurnalist

Informații suplimentare puteți obține la tel. 0729.729.510 (Silviu Sergiu) sau accesând Twitter, Facebook, Youtube și LinkedIn.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *